Un campion. Despre numărul 10 şi despre nopţi nedormite Reviewed by Momizat on . [caption id="attachment_1609" align="aligncenter" width="800"] Un jurnalist mereu în iarbă: Cristian Delcea Foto: Alin Paicu[/caption] Dacă o redacţie ar fi o e [caption id="attachment_1609" align="aligncenter" width="800"] Un jurnalist mereu în iarbă: Cristian Delcea Foto: Alin Paicu[/caption] Dacă o redacţie ar fi o e Rating: 0
You Are Here: Home » Home » Un campion. Despre numărul 10 şi despre nopţi nedormite

Un campion. Despre numărul 10 şi despre nopţi nedormite

Cristian

Un jurnalist mereu în iarbă: Cristian Delcea Foto: Alin Paicu

Dacă o redacţie ar fi o echipă de fotbal, atunci Cristian Delcea ar fi numărul 10, scriam în urmă cu trei ani, entuziasmat după unul dintre sutele de materiale semnate de colegul meu de la “Adevărul”. S-au schimbat multe de-atunci la ziar, ca la orice grupare din lumea asta: finanţatori, antrenori, au plecat jucători, au fost transferaţi alţii noi. Cristi a continuat să poarte însă tricoul cu numărul 10, decolorat de la atâtea partide, pe arşiţă sau pe ploaie, la ţară sau în buricele oraşelor.

Ca pe o potecă din Nepal

Miercuri seară, Cristi a luat premiul “Superscrieri” la categoria “Eseu”, cu articolul „Amurgul secolului Beligan”, publicat pe blogul său de pe adevarul.ro şi în “Weekend Adevărul”. Un text ca o incursiune îndrăzneaţă şi periculoasă pe o potecă din Nepal, cu masivul pe care vrei să-l înţelegi în stânga ta şi cu prăpastia prejudecăţilor ori a oprobriului public în dreapta. Cristi a păşit cu delicateţe pe drumul îngust, însoţit doar de temeri şi de nopţi nedormite, şi a izbutit să nu-şi piardă echilibrul. Aşa cum nu şi l-a pierdut nici miercuri seară, pe scenă, când le-a mulţumit coechipierilor de la ziar: “Dacă ei n-ar lucra la foc continuu, eu n-aş avea timp să mă gândesc de o sută de ori la o frază”. Noi, colegi şi cititori, suntem însă mai privilegiaţi decât el, campionul, întrucât câştigăm mult mai des. Adică la fiecare text pe care jurnalistul de 30 de ani îl construieşte aşa cum ştie el: cu minte, transpiraţie, curaj şi, nu în ultimul rând, cu talent.

Misiune ingrată pentru juriu

La această ediţie a “Premiilor Superscrieri” au fost înscrise 395 de materiale, iar juriul a fost format din nume grele ale jurnalismului: Mona Dîrţu, Andrei Pungovschi, Ani Sandu, Cătălin Tolontan, Cristian Movilă,  Dan Duca, Daniel Mihăilescu, Liviu Iolu, Gabriel Dobre, Luca Niculescu, Marius Chivu, Mihnea Măruţă, Paul Radu, Simona Tache, Teodor Tiţă, Vlad Mixich  şi Vlad Petreanu.

Aceşti oameni au avut o misiune ingrată. După dezbateri aprinse, au decis să premieze 18 jurnalişti şi o platformă, “Rise Project”, specializată în investigaţii, o specie pe cale de dispariţie în presa românească, din motive care nu ţin doar de lipsa de preocupare a gazetarilor pentru tenebrele mirositoare ale unei ţări.

Inevitabile regrete

Am rămas doar cu părerea de rău că textul “Lăsaţi copiii să fugă de-acasă” nu s-a clasat decât pe locul trei la categoria “Opinie”, fiindcă amintirile lui Viorel Ilişoi nu sunt poate cu nimic mai prejos decât poveştile lui Mark Twain. Şi mi-a mai părut rău că materialul “Ascultă, rabdă şi taci!” al Ancăi Simina nu s-a numărat printre primele trei la categoria “Opinie”, câştigată, de altfel, tot de Anca Simina, cu “Ţara din capul lor”.

Infografie

“Premiile Superscrieri” înseamnă, aşa cum spun iniţiatorii acest proiect remarcabil, “o competiţie care promovează jurnalismul narativ şi scriitura creativă despre oameni, evenimente şi momente reale”. Sau, cum sintetizează Mona Dârţu, preşedintele juriului, “dintr-un concurs de non-ficţiune, a devenit un fel de loc de reculegere a unei bresle rispite, care şi-a pierdut busola, şi-a pierdut valorile, şi-a pierdut sensul. <<Superscrieri>> a venit cu misiunea – din perspectiva mea – de a-i aduna pe oameni”.

Aici puteţi vedea toate cele 25 de materiale nominalizate la Premiile Superscrieri

 

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top