Dor de Nea Vanea Reviewed by Momizat on . Acest blog nu putea începe decât cu Ioan Chirilă pentru că era un scriitor care obişnuia să se deghizeze zilnic în gazetar. Acest blog nu putea începe decât cu Acest blog nu putea începe decât cu Ioan Chirilă pentru că era un scriitor care obişnuia să se deghizeze zilnic în gazetar. Acest blog nu putea începe decât cu Rating: 0
You Are Here: Home » Home » Dor de Nea Vanea

Dor de Nea Vanea

Acest blog nu putea începe decât cu Ioan Chirilă pentru că era un scriitor care obişnuia să se deghizeze zilnic în gazetar.
Acest blog nu putea începe decât cu Ioan Chirilă întrucât reciteam
“AR-GEN-TI-NA!” în fiecare vacanţă de vară, la bunici, iar Mario Alberto Kempes, “fotbalistul cu figură de sfânt bizantin”, câştiga mereu meciul cu Tom Sawyer şi Huckleberry Finn.
Acest blog nu putea începe decât cu Ioan Chirilă fiindcă ştia să ridice focurile şi trinca la fel de bine ca faimosul căpitan Baines, din “Linia maritimă Onedin”, şi ne purta repede de la Genova la Montevideo şi de la Rio la Lisabona, pe o corabie unde nu te plictiseai niciodată.
Acest blog nu putea începe decât cu Ioan Chirilă pentru că, fără cronicile şi fără cărţile sale, astăzi n-aş fi fost jurnalist, ci bugetar sau şef de raion la “Auchan”.
Pentru toate acestea şi pentru multe altele, mulţumiri.
Textul de mai jos, pe care l-am publicat în “Evenimentul zilei” pe 21 noiembrie 2000, e unul dintre cele mai dragi mie.

“Se-mplineşte azi un an de când Ioan Chirilă a trecut o vamă mai veche decât cea pe care o cântă Tudor, băiatul său. Pe 21 noiembrie 1999, Nea Vanea părăsea sufrageria locuinţei în zori, mistuindu-se încet printre fuiorii de ceaţă ai unei dimineţi arse de brumă. A fost a doua graniţă pe care a trecut-o senin, după ce, cu mult timp înainte, ştersese frontiera dintre gazetărie şi literatură.
După peste 40 de ani dedicaţi cititorilor, monarhul presei sportive româneşti ne-a lăsat 29 de cărţi şi un gol imens în suflet. A luat cu el metafora, dar
ne-au rămas amintirile vremurilor când îl citeam cu lanterna, sub pătură, iubindu-l mai mult decât pe Jules Verne şi pe Mark Twain. Tot el e vinovat şi pentru că, la vârsta la care visam să ajungem scafandri sau mecanici de locomotivă, a strecurat printre visurile noastre şi profesia de jurnalist.
A trecut un an de când Nea Vanea a închis uşa sufrageriei, dar cuvintele îl aşteaptă şi acum, ca nişte piese de puzzle, pentru a fi puse în frază după ordinea doar de el ştiută”.

Comments (9)

  • Lucian Pop

    Atat spun: imperial!

    Reply
  • Marius

    Bravo, Pancone! Ești Messirias:)

    Reply
  • dollo

    Bine ati venit, domnule Paicu, printre noi blogerii ! Azi meseria de jurnalist nu se mai învață, nici nu se mai fură, se „formează” prin granturi acordate de UE prin POSDRU :)

    Reply
  • Emilian Isailă

    Alin, multă baftă! O să te citesc în fiecare zi!

    Reply
    • alin.paicu

      Multumesc mult, Emi. N-ar fi rau deloc sa scriu zilnic :) Si eu te urmaresc si ma bucur mereu de randurile tale.

      Reply
  • m.b.

    Pai, astept cu interes si alte minunatii de povesti, chiar daca sportul nu e punctul meu forte. Si ce ma bucur ca evz si-a gasit un coltisor aici la dvs.!! Spor :)

    Reply
  • mirabela anghel

    Ma bucur tare mult ca ti-am descoperit blogul. Tare frumos scris! Trebuie sa-ti spun ca imi pare rau ca nu am avut niciodata ocazia sa lucrez direct cu tine, sa invat putin din secretele unui condei atat de frumos.
    Insa, esti un mare OM, un mare CARACTER. Si tinand cont de lumea in care traiesc, tare diferita de a generatiei voastre, sunt fericita ca am reusit sa cunosc o persoana atat de deosebita. Sunt putini cei care mi-au marcat drumul, insa tu esti unul dintre ei.

    Reply
    • alin.paicu

      Sarut-mana, Mirabela. Chiar m-au emotionat randurile tale. Esti o draguta, dar cred ca exagerezi.

      Reply

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top