Dragostea începe cu acceleratul şi continuă cu Rapidul Reviewed by Momizat on . Cristi Delcea, zis "Delice", un jurnalist care umblă cu metafora în buzunare şi cu Maria Tănase pe tricou Dacă o redacţie ar fi o echipă de fotbal, Cristi Delce Cristi Delcea, zis "Delice", un jurnalist care umblă cu metafora în buzunare şi cu Maria Tănase pe tricou Dacă o redacţie ar fi o echipă de fotbal, Cristi Delce Rating:
You Are Here: Home » Home » Dragostea începe cu acceleratul şi continuă cu Rapidul

Dragostea începe cu acceleratul şi continuă cu Rapidul

Cristi Delcea, zis “Delice”, un jurnalist care umblă cu metafora în buzunare şi cu Maria Tănase pe tricou

Dacă o redacţie ar fi o echipă de fotbal, Cristi Delcea ar purta tricoul cu numărul 10. Dacă o redacţie ar fi o grădină, Cristi Delcea ar avea aripi de libelulă. Dacă o redacţie ar fi o trupă de succes, în dreptul lui Cristi Delcea ar fi trecut ceea ce britanicii numesc “lead guitar”. Dacă redacţia aceea ar fi “Adevărul”, Cristian Delcea ar fi cel mai bun.

Sâmbătă, 19 noiembrie, în ziar, şi nu orice ziar, în “Weekend Adevărul”, Cristi Delcea e primul semnatar al unei noi rubrici: “Casă de piatră!” În cele două pagini, spune jurnalistul, „nu veţi găsi mirese plimbate cu elicopterul şi nici meniuri de nuntă cu Ragout de Homar Breton. Aici nu e vorba de nunţile vedetelor de carton, ci de poveştile de iubire ale oamenilor din jurul nostru, spuse cu sinceritate, ca o dovadă că dragostea nu se împiedică de marile depresii monetare sau de alţi demoni ai vremurilor pe care le trăim”. Textul lui Cristi e frumos ca un apus în Dobrogea şi vă invit să vă bucuraţi de el, mai bine zis de un fragment din povestea Ciprianei şi a lui Bogdan. Restul, sâmbătă, în “Weekend Adevărul”, un număr care nu trebuie, cu siguranţă, ratat.

 

“Uneori prinzi un tren în ultima secundă. Te urci în el din mers. Alteori, pierzi un metrou, ţi se închid uşile în faţă, chiar înainte de ultimul pas. În acest dans al hazardului, ce rol mai are dragostea?

Trenul accelerat Tulcea – Bucureşti pleacă în cinci minute de la linia 1

Era august 2006, dogorea un soare care topea totul, şi trenul abia se mişca, de frică să nu alunece de pe şine. Cipriana stătea la geam şi citea de-ale ei, cursuri de la Facultatea de Farmacie. În compartiment mai erau câţiva bătrâni care plecau la băi şi un tânăr care citea şi el tot de pe nişte coli A4 trase la xerox. „Cald, măi frate, măi! Nu se mai îndură ‘Ăl de Sus să dea o ploicică…“, se căinau bătrânii, din când în când, ca să nu lâncezească pălăvrăgeala lor nesfârşită. E greu să înţelegi ceva din chimia farmaceutică în atare condiţii, aşa că Cipriana a ieşit pe culoarul vagonului, să se uite pe geam. Apus de soare în Podişul Dobrogei.

La scurt timp a ieşit din compartiment şi tânărul cu foile xeroxate. După câteva cuvinte strict informative „cât naiba face trenul ăsta până la Bucureşti?“, „nu mult, şase ore!“, Cipriana a aflat că pe tânăr în cheamă Bogdan, e din Tulcea, e student la Politehnică, în Bucureşti, şi ţine cu echipa de fotbal Rapid. Bogdan a aflat că Cipriana e bucureşteancă şi că tocmai se întorcea dintr-o scurtă vacanţă petrecută într-un sat din Tulcea, acasă la o colegă de-a ei de facultate. Şi a mai aflat că Cipriana ţine tot cu echipa de fotbal Rapid. Au continuat să vorbească de-ale studenţiei, iar când n-au mai găsit nimic de vorbit, au tăcut, ascultând glasul roţilor de tren.

A trecut Babadag, a trecut Medgidia, a trecut şi Feteştiul. Pe la Lehliu, telefonul Ciprianei a sunat scurt şi ea a răspuns: „Uite, pe la Lehliu… bine, vino… vezi că sunt în primul vagon de după locomotivă…. ok, bine, te pup“. Acest „te pup“ l-a întristat un pic pe Bogdan. Se cunoşteau de câteva ore şi el urmărea un context în conversaţie pentru a-i cere Ciprianei numărul de telefon într-un mod cât mai natural cu putinţă. Iar acum, cu acest „te pup“, s-a năruit totul. În mintea lui a pus pecetea: „Vine prietenul ei să o ia de la gară. Ce credeai tu, Bogdane?“. De la Lehliu până la Bucureşti, dacă au mai schimbat două-trei vorbe.

Trenul accelerat Tulcea – Bucureşti soseşte în staţie la linia 6

Bogdan a ajutat-o să coboare bagajele din tren, după care şi-au luat la revedere cu impersonalul „OK, ai grijă, pa, pa“. Şi s-au despărţit. Numai că ieşind din clădirea Gării de Nord, Bogdan a văzut cum Cipriana se pupă pe obraji cu o femeie, apoi cu un bărbat şi apoi se urcă într-o maşină. Şi-a dat atunci seama că „te pup“ e un salut atât de vast, şi că Cipriana nu vorbise cu vreun macho de Bucureşti, ci cu tatăl ei. Dar toate aceste gânduri erau tardive. Se întunecase de-a binelea, Capitala mirosea a august şi seara aceea avea ceva trist în ea. Bogdan a plecat spre cămin gândind că, poate, viaţa lui ar fi curs altfel de atunci dacă i-ar fi cerut totuşi numărul de telefon fetei din tren”.

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top