O echipă ca o vioară Reviewed by Momizat on . Nu mi-a plăcut niciodată FC Barcelona şi nici nu ştiu să explic de ce. Poate din cauza culorilor nesuferite, aceleaşi cu ale Stelei, poate din cauza risipei de Nu mi-a plăcut niciodată FC Barcelona şi nici nu ştiu să explic de ce. Poate din cauza culorilor nesuferite, aceleaşi cu ale Stelei, poate din cauza risipei de Rating:
You Are Here: Home » Home » O echipă ca o vioară

O echipă ca o vioară

Nu mi-a plăcut niciodată FC Barcelona şi nici nu ştiu să explic de ce. Poate din cauza culorilor nesuferite, aceleaşi cu ale Stelei, poate din cauza risipei de fantezie – nedublată, în diferite epoci ale grupării catalane, şi de rigoare defensivă. O echipă ca o vioară, care, în absenţa partiturilor (considerate potrivite, cel mult, pentru sertar), a continuat să improvizeze, stârnind admiraţie din partea publicului şi zâmbete îngăduitoare dinspre adepţii riglei.

 

Antipatia faţă de campioana Spaniei mi s-a clătinat într-o miercuri, pe “Nou Camp”, la ultimul nivel al uneia dintre peluze. Am mers acolo pentru Şahtiorul lui Mircea Lucescu, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, şi m-am întors ameţit de vârtejul “blau-grana”. Biletul a costat 60 de euro, scorul a fost 5-1, iar amintirile – de nepreţuit. Atunci, pe 6 aprilie 2011, din înaltul arenei situate aproape de “Avinguda Diagonal”, una dintre cele mai seducătoare artere ale Barcelonei, mi s-a părut totul mai limpede decât la televizor. În spatele jerbei de artificii a Barcelonei se ascund nu doar glezne fine şi ritualuri messiane, ci sudoare şi premeditare. Fără să abandoneze romantismul ofensiv al predecesorilor, Josep Guardiola, tipul coborât parcă din reclamele la ceasuri “Hublot”, şi-a pus vedetele la muncă şi a desenat trasee, repetate obsesiv la fiecare antrenament. Din sudoare s-a născut forţa devastatoare de la pătrunderile catalane pe axul central, arma cu care au fost răpuse mai toate adversarele. Driblingurile lui Messi, şerpuirile lui Keita ori înţepăturile lui Villa nu sunt altceva decât instrumente utile şi, deopotrivă, încântătoare ale orchestrei în care, da, Pep e Yehudi Menuhin: şi violonist, şi dirijor. Aşa a fost şi aseară, la Real Madrid – FC Barcelona 0-2, în prima manşă din semifinalele Ligii.

 

În sprijinul lui Guardiola sare şi aritmetica – pe “Santiago Bernabeu”, vitrina în care strălucesc 9 Cupe ale Campionilor Europeni, cifrele sunt înfricoşătoare: FC Barcelona a avut o posesie de 72%! Restul e tăcerea de după aplauze. Sau, dacă vreţi, o remarcă făcută de cotidianul “The Sun”: “Dacă Barcelona lui Guardiola e Kate Middleton, Realul lui Jose Mourinho e Camilla Parker Bowles”.

La Barcelona, şi clădirile noi par construite după sistemul “tiki-taka”

 

 

Comments (10)

  • Forzza Steaua!!!

    Domnu’ Paicu,

    ati mangaiat cuvintele, precum Xavi balonul. ati inventat metaforele, precum Messi driblingurile. ati orchestrat frazele, precum Guardiola Barcelona. O echipa ca o vioara!

    Reply
  • Evelin Ceciu

    Citind randurile dlui Paicu devii microbist fara voie. Sau poate ca Alin nu scrie despre fotbal, ci pur si simplu despre spectacol.

    Reply
  • emilia

    Alin, mi-am tinut respiratia cat te-am citit. Si acum imi amintesc textul tau (dar nu mai stiu daca era Europeanul din 2004 sau Mondialul din 2006, deh, varsta :D) in care scriai ca fotbalul incepe cu A de la Albion si se termina cu Z de la Zidane. Atunci iti spuneam ca vreau sa te citesc mai des. Acum stiu ca o sa te citesc mai des.

    Reply
    • alin.paicu

      Emilia, ma flatezi. Imi aduc aminte de materialul pe care il evoci, era inainte de Mondialul din 2002 si se numea “K-Pax”. O sa-l pun si pe blog.

      Reply
  • veo

    La fotbal nu ma pricep, dar imi place cum scrii. De altfel, ne si stim prin terti prieteni (recte Horica 😉 ). Succes cu blogul 😉

    Reply
  • Te Woo

    Daca vede nea Mircea postul asta, iese iuresh. Oricum ar fi, ideile s-au cristalizat mai tirziu, la Pizza Energia… 😉

    Reply
    • alin.paicu

      :) Pizza Energia, hmm. Niste indieni cumsecade. Care gatesc tare bine, acolo, in cartierul cochet de la marginea Barcelonei.

      Reply
  • jm2020

    Iar Kate si Camila aculta inmarmurite dumnezeiasca muzica a lui Pink Floyd – aka Jose Mourinho.

    Reply
  • Jose

    Un articol care mi-a placut mult si care descrie o realitate pe care ne place uneori sa o ignoram. Messi, Xavi, Iniesta et co nu joaca tiki-taka din talent ci pentru ca cunosc pe din afara traseele care le repeta obsesiv la antrenament. Tiki-taka nu e doar focul de artificii din teren ci inseamna munca, sacrificiu, tenacitate si, mai ales, organizare.
    Iar talentul este acel 1% necesar pentru ca restul de 99% care inseamna munca dusa uneori pana la epuizare sa se valideze.

    Reply

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top