Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României Reviewed by Momizat on . [caption id="attachment_1520" align="aligncenter" width="800"] Cormorani negri în bătaia brizei pe Insula K. Fotografie făcută prin binoclu[/caption] La Sulina, [caption id="attachment_1520" align="aligncenter" width="800"] Cormorani negri în bătaia brizei pe Insula K. Fotografie făcută prin binoclu[/caption] La Sulina, Rating: 0
You Are Here: Home » Home » Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României

Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României

Pasari

Cormorani negri în bătaia brizei pe Insula K. Fotografie făcută prin binoclu

La Sulina, în Golful Musura, a apărut, la începutul anilor 2000, o insulă de câteva zeci de hectare. “Adevărul” vă propune să cunoaşteţi regatul neştiut al păsărilor. O epavă sporeşte misterul întinderii de nisip din Marea Neagră.

Delta Dunării nu e frumoasă doar în inima ei, la Crişan sau la Caraorman, ci şi acolo unde fluviul, epuizat după călătoria de-a lungul a zece ţări europene, strânge la piept Marea Neagră, cu toate cele trei braţe ale sale. Nu multă lume ştie că Sulina, gura de vărsare a Dunării de mijloc, nu mai este punctul cel mai estic al Uniunii Europene, pentru că, de 10-15 ani, România a mai căpătat un teritoriu: Insula K, aşa cum a fost denumită de oamenii din Sulina. Cel mai tânăr pământ al bătrânului continent a apărut în Golful Musura, la nord de gura de vărsare a Braţului Sulina, prin acumularea aluviunilor transportate de Braţul Chilia, proces natural favorizat şi de curenţii circulari din Marea Neagră.

Pasarile

“Escadrilă” de păsări peste Insula K din Golful Musura

I se mai spune şi “Insula Fericirii”, iar locuitorii ei ar putea să confirme asta, dar nu o pot face fiindcă sunt păsări. Pentru că bancul de nisip lung de şapte kilometri şi lat de 80 de metri este un regat al înaripatelor. Şi sunt cu miile: cormorani negri, pelicani, pescăruşi râzători, egrete şi stârci cenuşii. Păsările nu se amestecă, sunt grupate în colonii şi trăiesc în bună vecinătate, după reguli numai de ele ştiute. Oamenii nu trebuie să debarce pe insulă; cel mult, îşi pot ancora bărcile la câţiva zeci de metri de mal, de unde să admire păsările cu binoclul sau cu ochiul liber. Pentru un turist aflat în concediu la Sulina, vărsarea Dunării şi o incursiune pe Insula K sunt destinaţii de neocolit.

Print

 

“Căpitanul Nemmo, cu doi de <<m>>”

În Sulina, Strada I e paralelă cu canalul navigabil. Vara, la chei sunt zeci de ambarcaţiuni – unele mai sofisticate, altele cu un acoperiş de tablă sau de pânză, cele mai multe simple; şi tot atâţia localnici care te îmbie cu excursii: Pădurea Letea, Lacurile Roşu şi Roşuleţ, vărsarea Dunării. Unul, care seamănă cu Tatulici, are un maiou kaki şi îţi promite peisaje de neuitat. Un mustăcios insistent se recomandă “Căpitanul Nemmo, cu doi de <<m>>. Sunt din Braşov, am venit la Sulina în 1979 şi n-am mai plecat. Doar cu mine veţi descoperi Delta”. Alături, un tânăr bronzat şi nebărbierit zâmbeşte mieros şi te îndeamnă să urci în “gondola” lui. Mulţi sunt impostori, umflă banii şi, odată plecaţi în călătorie, îşi pun căştile de la telefon şi nu mai scot un cuvânt în cele două ore ale excursiei, deşi turiştii ar vrea să afle cum se numeşte grindul din stânga sau lacul din faţă. Alţii îngaimă câteva cuvinte şi îţi arată, prin semne, că zgomotul motorului nu le permite să comunice cu oaspeţii din barcă. Dar printre ei sunt şi barcagii cumsecade, atenţi la întrebările oamenilor şi grijulii faţă de confortul vizitatorilor. Pe chei, înainte de a alege o destinaţie pentru excursie, ai nevoie, ca turist, de şansă şi de inspiraţie pentru a găsi ghidul potrivit.

Un băiat de pus la rană

Mihai

Cu Mihai Călin te poţi aventura oricând în inima Deltei

În minivacanţa petrecută împreună cu prietena mea la Sulina, în primele zile ale lui iulie, n-am fost nevoiţi să facem alegeri hazardate, dintr-un singur motiv: îl cunoşteam deja pe Mihai Călin, unul dintre cei mai respectaţi şi îndrăgiţi oameni din Sulina. Mihai e navigator la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos şi lucrează pe nava “Donaris 1”. Uneori e plecat şi câteva luni: la Calafat, la Orşova, la Belgrad, la Budapesta sau la Bratislava; echipajul navei se ocupă cu măsurători atente ale şenalului navigabil al Dunării, date fără de care, în prezent, transportul pe fluviu, indiferent că e vorba de mărfuri sau de pasageri, e de neconceput. Mihai are 40 de ani şi se ocupă de tot ceea se află în burta navei, de la ultimul şurub al motorului Diesel şi până la miezul electronic al sonarului. După ce îşi petrece iarna şi primăvara pe fluviu, vara e în concediu. De fapt, e impropriu spus concediu. Pentru că, în timpul vacanţei lui, Mihai are grijă de vacanţele altora: ale turiştilor care aleg Sulina. A reuşit să cumpere o casă în Sulina, acum câţiva ani, apoi a adaptat-o pentru a primi turişti. Încet-încet, a ridicat un foişor, a construit o bucătărie de vară, a pus, pe pereţi, obiecte care ţin de istoria oraşului şi a Deltei. De multe ori, când banii şi răbdarea i se terminau, era gata să renunţe. Dar pleca în voiaj, se liniştea, iar la revenire o lua de la capăt. Acum doi ani, căsuţa a fost gata: cochetă, tradiţională, umbroasă.

Lungul drum al zilei către noapte

Imediat cum vara îşi întinde şezlongul în Sulina, Mihai e în picioare de la ora 5.30. Întrucât Lidia, soţia lui, se ocupă de creşterea celor doi băieţi, Remus (6 ani) şi Dragoş (2 ani), el are grijă exclusiv de pensiune. După ce le prepară oaspeţilor cafeaua şi micul dejun, pregăteşte barca pentru excursii. La ora 7.00, vizitatorii se îmbarcă, iar Mihai îi poartă prin locurile cele mai dragi lui. Şi, probabil, nimeni nu ştie mai bine canalele, lacurile şi plaurii Deltei decât el. Pentru că Mihai e cel mai mare dintre cei patru fraţi ai unei familii frumoase din Crişan. A crescut în barcă, ajutându-şi tatăl, pescar, să întindă setci, vintire şi taliene, vară şi iarnă, aşa că are fluviul în sânge. La ora 11.00, după ce i-a fermecat cu magia periplului şi cu legendele locurilor văzute, Mihai îi conduce pe turişti la plajă, iar el dă fuga la pensiune, îşi pune şorţul şi intră din nou în bucătăria de vară. Curăţă şi porţionează somoteiul, carasul, ştiuca şi babuşca, apoi pune pe foc ceaunul cu apă şi legume, pregătind un borş de peşte aşa cum a învăţat de la mama sa, la lumina lămpii, când viforul şi îngheţul izolau Crişanul natal şi câte o săptămână. În paralel, aşază pe plită bibanii şi uite acuşi e gata şi saramura. La ora 13.00, când vizitatorii se întorc de la plajă, bucatele aburinde sunt deja întinse pe masa de sub bolta cu viţă de vie. După prânz, Mihai lasă şorţul şi urcă din nou, alături de oaspeţi, în barcă şi îi duce în alt colţ neştiut al Deltei, cu acelaşi zâmbet larg. La ora 16.00, turiştii rămân din nou la plajă, în vreme ce Mihai intră a treia oară în bucătărie. Iar până la ora 19.00, salata din icre de ştiucă şi malasolca sunt gata, aşa că oaspeţii se strâng din nou la masă şi îşi pot linge degetele după o cină delicioasă. Vi se pare puţin lucru să le vorbeşti cu pasiune celor 7-8 musafiri, să-i plimbi zeci de kilometri cu barca, să le găteşti patru feluri de mâncare, totul în nici 12 ore? De când l-am cunoscut, Mihai se numără, cu certitudine, printre eroii mei. Vesel, isteţ, priceput la toate; dacă domnii sunt încântaţi să bea o bere cu el, doamnele l-ar lua, invariabil, acasă. Deşi nu e persoană publică, Mihai numără nu mai puţin de 1.167 de prieteni pe Facebook.

Stiuci

La sfârşit de toamnă, când turiştii se uită cu nostalgie la fotografiile din vacanţă, Mihai dă iama în ştiucile Deltei

A salvat şase bucureşteni

Acum două veri, într-o dimineaţă de august cu miros de scoici, trei băieţi şi trei fete din Bucureşti l-au rugat să le fie ghid într-o plimbare de o zi prin lacurile de la sud de Braţul Sulina. Tinerii aveau o barcă performantă, de zeci de mii de euro, dotată cu cele mai moderne instrumente de navigaţie, fotolii din piele şi motor de 150 de cai-putere. Cum nu avea turişti în acea zi, Mihai a acceptat cu dragă inimă. În ultima clipă, şeful găştii, cel mai probabil un băiat de Dorobanţi, s-a răzgândit. “Avem GPS, ştiţi ceva, mulţumim, dar ne descurcăm singuri”. Fetele au protestat – “E mai bine să vină domnul cu noi, cunoaşte Delta” -, dar tipul de la volanul bărcii a fost de neînduplecat. Mihai le-a strâns mâinile politicos şi a coborât de la bordul bolidului, iar grupul de tineri a plecat, în viteză, spre lacurile din sud. Când noaptea a tras storurile peste Sulina, Mihai a primit un telefon disperat: “Era ora 22.00. Am recunoscut vocea stinsă a unuia dintre tinerii cu care vorbisem de dimineaţă. După ce goniseră pe mai multe canale, au găsit intrarea într-un lac numai bun pentru schi nautic.  Au fixat pe GPS coordonatele intrării în lacul înconjurat de stuf şi, pentru siguranţă, au legat un bidon albastru din plastic de o salcie aflată lângă intrarea în lac. Au procedat inteligent, dar au comis o eroare uriaşă: salcia nu era pe un mal, ci pe un plaur. Intraţi pe lac, au făcut schi nautic, s-au scăldat, totul era pefect. Spre seară, fericiţi şi obosiţi, au căutat <<poarta>> prin care intraseră. La locul indicat de GPS, nimic! Nici urmă de salcia în care atârnaseră, ca punct de reper, bidonul. Plaurul pe care se afla copacul de mutase sub acţiunea vântului, apoi un alt plaur blocase gura de ieşire. Iar tinerii din Bucureşti s-au trezit într-un lac închis, din care n-aveau cum să iasă. În două ore au epuizat şi combustibilul, tot căutând ieşirea, apoi, altă greşeală, au ancorat la marginea stufului. N-aveau haine, plecaseră doar în şorturi, băieţii, şi numai în costume de baie, fetele. După ora opt seara, roiurile de ţânţari s-au ridicat flămânde din stuf şi i-au atacat din toate părţile. Bine că fuseseră inspiraţi şi îmi ceruseră numărul de telefon. Lidia tocmai îi culcase pe copii când am primit apelul tinerilor. Mi-au explicat, destul de vag, o parte din traseul pe care porniseră. I-am întrebat cum era poziţionat soarele, în faţă sau în spate, când au intrat pe ultimul canal dinaintea lacului şi ce forme de vegetaţie erau în jur, ca să nu caut acul în carul cu fân. Unul dintre ei a reuşit să-mi ofere câteva indicii şi, pe baza lor, am intuit cam pe unde s-ar putea afla. L-am sunat pe Laur, un prieten bun, am pus haine, pături, Autan, combustibil şi apă în barcă, apoi am pornit după ei în puterea nopţii. Am găsit, după o oră şi jumătate, canalul, apoi lacul şi o intrare prin stufăriş. Fetele erau în pragul leşinului, cu trupurile maltratate de ţânţari, băieţii, aproape deshidrataţi şi înnebuniţi de spaimă. Aici duc vanitatea şi inconştienţa. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă mai treceau câteva ore…”, îşi aminteşte Mihai. “De Crăciun, m-a sunat una dintre fete. <<La mulţi ani, domnul Mihai, sunt Claudia, ne-aţi salvat astă-vară din mijlocul ţânţarilor. Ştiţi, ne-am despărţit de băieţii ăia, a fost un episod care ne-a dat mult de gândit. Ne primiţi, la vară, în pensiunea dumneavoastră?>>. Le-am primit, au petrecut o vacanţă pe cinste, fără experienţe la limită, de data asta”, râde navigatorul.

“Turgut S”, vasul georgian eşuat în 2009

Vapor

Alături de Vio, în barcă, la o aruncătură de băţ de Insula K

Şi acum, cap-compas spre Insula K. Elicea motorului răscoleşte apa caldă a Braţului Sulina şi barca alunecă silenţios spre gura de vărsare. La farul vechi, unde Dunărea îi dădea bineţe Mării Negre în urmă cu peste 100 de ani, facem stânga, printr-o “uşă” din stuf şi, în câteva minute, barca se leagănă pe valurile verzi ale Golfului Musura. E sâmbătă, la prânz, pescăruşii se hârjonesc în spatele nostru, iar apa golfului e brăzdată de săgeţi argintii trase din arcuri nevăzute. “Sunt bancuri de chefali”, ne lămureşte Mihai, de la pupa. “Aici, în Musura, avem apă salmastră, adică apă cu salinitate scăzută, fenomen întâlnit în general la vărsarea fluviilor. Prin urmare, în golf trăiesc şi chefali, care sunt peşti marini, dar şi caraşi. Mai avem 6 kilometri până la insulă, acolo, unde se vede o epavă”, ne arată Mihai un punct spre est. Pe măsură ce ne apropiem, limba de pământ începe să capete contur, iar la marginea ei se înalţă silueta ruginită a unei nave: “Turgut S” scrie pe vaporul care a eşuat în Musura. “S-a întâmplat în 2009, spre iarnă. Nava sub pavilion georgian mergea spre portul ucrainean Ilicevsk şi a nimerit în mijlocul unei furtuni, iar câteva manevre greşite i-au pecetluit soarta”, povesteşte Mihai.

Cu lăcomie, imagine după imagine

Cargoul părăsit are aproape 90 de metri lungime, 13 metri lăţime şi o capacitate de 3.000 de tone deadweight. De acum cinci ani, de când şi-a tras sufletul la capătul nordic al Insulei K, vasul georgian nu face decât să sporească misterul şi frumuseţea bancului de nisip stăpânit de păsări. Aparatul foto înghite, lacom, imagine după imagine, în timp ce Mihai opreşte barca la câteva zeci de metri de insulă, aşa cum prevede regula.

Cormorani

Colonie de cormorani negri

Pe ţărmul alb, amestec de nisip, scoici şi cochilii de melc, singurele forme de vegetaţie sunt câteva tufişuri răzleţe. Păsările ocupă cea mai mare parte a insulei; când decolează spre gura de vărsare, când plonjează în căutarea peştilor, când îşi întind aripile în briza de amiază. Întrucât acostarea pe insulă e interzisă, binoclul e un instrument nepreţuit şi-ţi aduce aproape, ca pe “National Geographic”, atâtea şi atâtea înaripate. N-am mai pleca, dar Mihai trebuie să preia, peste un ceas, un grup de nemţi dornici să vadă Pădurea Letea, aşa că fluturăm mâna în semn de bun rămas cormoranilor şi pelicanilor, înainte de a ne avânta pe valurile tot mai înalte ale Mării Negre. Barca le taie cu eleganţă, apoi, din golf, Mihai coteşte spre dreapta şi intrăm pe gura de vărsare a Braţului Sulina, acolo unde Dunărea îşi încheie povestea lungă de 2.860 de kilometri. Sau, cum spune scriitorul Vasile Ernu în “Dilema Veche”, locul în care “se deschide universul, privirea nu are în ce să se proptească”.

Ştiu, Thassos, Balcic, Bodrum, Dubrovnik, Lido di Jesolo, Mallorca sau, în funcţie de buzunar, Male şi Miami sună mai seducător pentru mulţi dintre români. Dar poate că merită să vă rupeţi o bucăţică de vacanţă, fie ea de numai câteva zile, şi să căutaţi Delta şi altfel decât numai pe hartă, mai ales aceia dintre dumneavoastră care n-au ajuns niciodată la Crişan sau la Sulina. Şi dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-i pe japonezi sau pe australieni de ce vin acolo tocmai de la capătul lumii.

Farul

Cu mai bine de 100 de ani în urmă, Braţul Sulina avea capătul aici, în dreptul acestui far căzut pradă ruginii

Pescari

Pescari care aruncă vintirul în Golful Musura

Fluviu

Aici se încheie călătoria Dunării. Digurile sunt scăldate, în dreapta şi în stânga, de Marea Neagră. În mijloc, Braţul Sulina

 

Stanci

Siestă într-o după-amiază de iulie

 

 

 

Libelula

Culorile Deltei sunt peste tot

“Nu are o denumire oficială

“Insula este amplasată în partea de est a Golfului Musura şi se întinde în proporţie de 40% în România şi 60% în Ucraina”, explică, pentru adevarul.ro şi alinpaicu.ro, specialiştii de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). “Porţiunea care îi revine României este mai nouă decât cea ucraineană. Trebuie menţionat că insula are dimensiuni fluctuante în perioadele cu furtuni mari dinspre Marea Neagră, când curenţii sunt perpendiculari pe mal, moment în care porţiuni din acest teritoriu dispar”, precizează Viorica Bâscă, inginer şi fost guvernator al ARBDD.

 

Print

Chira de mare şi ciocîntorsul

Păsările de pe bancul de nisip reprezintă o preocupare majoră pentru ARBDD. “Insula este un teritoriu nou al Deltei: loc de cuibărit, de odihnă şi de hrănire. Este singura zonă de cuibărit a chirei de mare din Rezervaţie şi, totdată, cea mai mare din ţară”, spune Gabriela Răileanu, ecologist. „De asemenea, insula înseamnă zona de cuibărit şi pentru alte specii de interes conservativ european, precum chira de baltă, chira mică, ciocîntorsul şi piciorongul. În perioada de vară sunt prezente populaţiile de pelican comun şi pelican creţ, lopătarul şi alte specii care cuibăresc în zona cu regim de protecţie integrală <<Roşca – Buhaiova>>, aflată în partea de nord a Deltei Dunării”.

Aripi

Chirele de mare si pescaruşii, locuitori de vază ai insulei

Insula se caracterizează şi prin prezenţa unor habitate de interes comunitar „Natura 2000” (n.r. – rețea europeană de zone naturale protejate, creată în anul 1992 din necesitatea de a ocroti natura și de a menține pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice): dune mobile embrionare, bancuri de nisip submerse de mică adâncime, vegetaţie anuală de-a lungul liniei ţărmului, specifică terenurilor umede şi nisipoase, mai arată specialiştii de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Localnicii şi turiştii nu pot fi încă amendaţi

Ion Munteanu, şef Serviciu Administrarea Patrimoniului Natural la ARBDD, spune că, în 2011, instituţia a demarat un studiu, “Reconsiderarea zonării actuale a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării” , realizat de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – Tulcea. “Din proiect face parte şi propunerea de a declara zonă protejată această insulă, denumită de noi Insula Musura. Propunerea nu s-a materializat din cauza protestelor populaţiei locale, dar este în intenţia ARBDD de a finaliza aceast demers”, spune inginerul Munteanu, care precizează că, deocamdată, insula nu are o denumire oficială, deşi localnici îi spun Insula K. Prin urmare, localnicii sau turiştii care debarcă pe insulă nu pot fi deocamdată amendaţi conform normelor în vigoare, întrucât insula n-a fost declarată încă rezervaţie naturală. Din fericire pentru păsări, nimeni nu dă buzna pe bancul de nisip din Golful Musura.

Golful Musura se va transforma în lac

Potrivit specialiştilor, într-un interval de timp nedefinit, Golful Musura va fi complet izolat de Marea Neagră, prin închiderea zonei ca urmare a depunerii constante de aluviuni, şi se va transforma într-un lac asemănător Lacului Razelm. “Nu putem aprecia exact perioada de timp până când se va închide şi a transformărilor care vor avea loc, întrucât anual, în perioada de toamnă – iarnă, morfologia insulei se schimbă, din cauza furtunilor”, detaliază experţii de la ARBDD.

În ceea ce priveşte epava abandonată lângă insulă, ARBDD menţionează că a existat o cerere din partea armatorului. “Proprietarul a solicitat scoaterea epavei <<Turgut S>> din zona respectivă. Lucrările propuse ar fi produs daune atât habitatelor de pe insulă, cât şi celor marine, habitate care sunt şi de interes comunitar, dar şi conservativ”, spune Edward Bratfanof, guvernator la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Comments (6)

  • Ionut

    se poate un link cu adresa de facebook a domnului Mihai?multumesc!

    Reply
  • Mihai

    Stiucile alea prinse de ochi ….

    Reply
  • Lucian

    Cu Captain Nemo am haladuit si eu pe langa Sulina; sau Nemmo, daca asa sustine el acum, ca pe atunci nu parea preocupat de ortografie.

    E clar ca trebuie sa mai trec o data pe la Sulina, sa vad si eu insula K; m-ai facut grozav de curios de ea…

    Reply
  • Cris

    Frumos articolul, si noi pregatim o excursie in Delta. Imi puteti spune daca domnul Mihai Calin are chiar pensiune si cum poate fi contactat?

    Reply
  • Șelaru Constantin-Ștefan Țiți

    Cel mai corect este ca să se amintească de deltă doar la trecut pentru că ce este acum acolo numai Delta Dunării nu mai este. Au năvălit hoardele de ciocoi plini de bani furați și s-a terminat cu Delta ! In urmă cu circa 40-45 de ani mergeam în Deltă cu un prieten, cu lotca noastră de 24 de crivaci, fără motor ci numai cu ghionder ori babăici și stăteam acolo cel puțin o lună mâncând ce ne dădea Delta și dormind în barcă ori pe vreun plaur sau pe vreun grind în funcție de cum era vremea iar numai din când în când mai întâlneam ocazionat câte vreun pescar iar în rest, pustiu total.. Acum, cât e ziua de lungă bântuie zeci de mii de șalupe mai ceva ca mașinile pe Calea Victoriei, pe toate canalele sunt ancorate pontoane dormitor și peste tot sunt pensiuni … DELTA DUNĂRII NU MAI ARE LOC DE EI ! Ce vedeți voi acum este cu totul altceva. O aglomerare de escroci amestecați cu foarte mulți naivi ! Adio, Deltă ! DELTA DUNĂRII A RĂMAS NUMAI O AMINTIRE ȘI ASTA, DOAR A CELOR CARE A APUCAT SĂ O CUNOASCĂ ! Țiți Șelaru

    Reply
  • Constantin

    Splendid articolul ! Mi-am petrecut multe concedii în Deltă. A fost locul în care, atunci, te simţeai singur cu Dumnezeu şi Creaţia Lui. Zile întregi campam pe plauri sau pe sol aluvionar fără a vedea alte fiinţe în afara păsărilor, mistreţilor sau reptilelor. Împleteam pescuitul sportiv cu reveria în faţa naturii pure, care ne absorbea fizic şi spiritual.
    Cu foarte mulţi ani în urmă, circa 58, un asemenea concediu l-am făcut în Sulina. Cutreierându-i hotarele, am ajuns, înaintând pe malul nordic, până la punctul în care „pământul” se termina spălat de apele salmastre ale Băii Musura, cum se numea atunci. Mai era doar o mică lungime de dig din pietre până la unirea Dunării cu Marea. Picioarele îmi erau în apă, simţeam curenţii foarte puternici pe glezne şi mai simţeam ceva, greu de descris, care mi se adresa direct spiritului. Cred că locul are ceva aparte, un câmp energetic al lui, special…
    Felicitări Domnului Alin pentru acest blog, cu urarea de a-şi păstra mereu dragostea pentru natură.

    Reply

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top