Omul fără de care dimineţile ar fi fost mai mohorâte Reviewed by Momizat on .   Americanul Steve Jobs (56 de ani), co-fondator si preşedinte al consiliului de administraţie al companiei Apple, a fost răpus miercuri noapte de un cancer la   Americanul Steve Jobs (56 de ani), co-fondator si preşedinte al consiliului de administraţie al companiei Apple, a fost răpus miercuri noapte de un cancer la Rating:
You Are Here: Home » Home » Omul fără de care dimineţile ar fi fost mai mohorâte

Omul fără de care dimineţile ar fi fost mai mohorâte

 

Americanul Steve Jobs (56 de ani), co-fondator si preşedinte al consiliului de administraţie al companiei Apple, a fost răpus miercuri noapte de un cancer la pancreas. Aşa sună ştirea.

“Lumea este incomensurabil mai bună datorită lui Steve”. Aşa sună comunicatul gigantului Apple.

Fără iPod, fără iPhone, fără iPad, adică fără geniul lui Steve Jobs, dimineţile în metrou, la Boston, la Hong Kong sau la Bucureşti, ar fi fost mai mohorâte. Aşa ar fi sunat trecutul.

“Odihneşte-te în pace, Steve Jobs! Pariez că eşti ocupat în acest moment, revoluţionând şi redesenând Viaţa de Apoi, pentru ca noi toţi să ne bucurăm de ea când ne va veni vremea”, a spus joi chitaristul american Joe Satriani, într-un mesaj-elogiu. Şi are dreptate. Steve Jobs are meritul de fi făcut faimos un alt măr decât cel biblic. Un măr care reprezintă sigla Apple, un măr cu care a început să redeseneze lumea. Aşa sună prezentul.

Acum mai bine de 300 de ani, cu ajutorul altui măr celebru, omul de ştiinţă Isaac Newton descoperea Legea atracţiei universale. Dacă matematicianul englez ne-a explicat de ce rămânem cu picioarele pe pământ, vizonarul Steve Jobs ne-a arătat nu doar cum putem visa frumuseţea, ci şi cum putem s-o atingem. Fie şi numai cu un deget. Aşa sună viitorul.

Comments (1)

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top