A venit vacanţa, cu trenul din Franţa! Reviewed by Momizat on . La 12 ani, cu un aparat foto rusesc "Smena 8" Am descoperit revista „Pif“, cred, prin trimestrul III al clasei a treia. În faţa blocului B2 de pe strada „1 Mai“ La 12 ani, cu un aparat foto rusesc "Smena 8" Am descoperit revista „Pif“, cred, prin trimestrul III al clasei a treia. În faţa blocului B2 de pe strada „1 Mai“ Rating:
You Are Here: Home » Home » A venit vacanţa, cu trenul din Franţa!

A venit vacanţa, cu trenul din Franţa!

La 12 ani, cu un aparat foto rusesc “Smena 8″

Am descoperit revista „Pif“, cred, prin trimestrul III al clasei a treia. În faţa blocului B2 de pe strada „1 Mai“ din Târgu-Jiu, primăvara îşi făcea de cap, rostogolind puful de plop printre balcoane şi ispitind puştii cartierului la joacă. Radu, de la scara a patra, era un fel de vedetă în lumea noastră, statut conferit de Pegasul roşu, cu şa lungă. După câteva ture pe aleile cu dale ale cartierului, Radu se plictisea şi ne împrumuta, din când în când, bicicleta, la schimb cu abţibilduri, capace de bere străină sau gumă de mestecat.

Timbre Ras Al Khaima

Era vineri după-amiază, iar băiatul de-a cincea a coborât, ca de obicei, cu Pegasul, dar şi cu o revistă nemaivăzută. „Tata mi-a făcut abonament la «Pif». E o revistă frumoasă, în franceză, nici nu se compară cu «Cutezătorii»“, s-a lăudat colegul nostru mai mare. După ce am răsfoit revista, Pegasul nu m-a mai interesat deloc şi l-am rugat pe deţinătorul micii comori să mi-o împrumute până a doua zi. Radu s-a lăsat greu şi a cedat abia după ce i-am oferit, parcă, două serii de timbre, Ras Al Khaima, cu fluturi, şi Sharjah, cu peşti exotici. Mai mult, i-am dat, până a doua zi, jocul meu „Cine ştie răspunde, 250 de întrebări“. Poate vi-l amintiţi, era prevăzut cu planşe şi două fire cu cleme, care, potrivite la varianta corectă, făceau să se aprindă un bec.

A fost odată o revistă

Jocul “Cine ştie răspunde!”, un “iPad” al anilor ’70/Foto: etimpu.com

Prietenia cu Dicentim şi Pifou

Din seara aceea de mai, nu mi-a mai trebuit nimic. La insistenţele mamei, care a remarcat cum strângeam revista la piept, tata şi-a pus relaţiile în mişcare. N-a reuşit să-mi facă abonament, fiindcă nu era ştab, dar a apelat la un văr care lucra la Poştă şi care, vreme de câţiva ani, îmi rezerva revista săptămânal. Aşa a început prietenia mea cu Pif şi Hercule, Dicentim, Horace – cheval de l’Ouest, Rahan sau Placid şi Muzo. Benzile desenate erau fascinante, iar din clasa a doua începuseră orele de franceză. Lucrurile s-au legat, gramatica a devenit mai prietenoasă şi am priceput mult mai uşor că perfectul compus al verbelor de mişcare se construieşte cu „etre“, iar al celorlalte – cu „avoir“. Revista mă ajuta deja să-mi îmbogăţesc vocabularul şi nu mă mai puteam dezlipi de ea.

Pletoşii Argentinei

Iunie 1978: “El Monumental” din Buenos Aires şi faimoasa “ninsoare” cu papelitos la meciurile Argentinei

Pe 15 iunie, a venit vacanţa, cu trenul din Franţa şi, odată cu ea, vreo patru-cinci numere din „Pif“, pe care mama mi le-a pus, grijulie, în bagajul pentru plecarea la bunici. La Găvăneşti, satul aşezat pe creştetul unui deal împădurit, zilele de vară erau la fel de frumoase ca pistruii copilăriei. Între partidele de pescuit la latiţă şi clean, pe Jaleş, mă cufundam în descifrarea „Pif“-urilor, cu ajutorul Dicţionarului Francez-Român al lui Marcel Saraş, atent să nu pătez revistele cu zeama cireşelor şi a merelor ciuperniceşti. Era vara în care îi trădasem şi pe Fraţii Grimm, şi pe „Habarnam“ al lui Nikolai Nosov, pentru revista cu pagini lucioase şi pentru ultimul Mondial transmis de TVR 1, Argentina 1978. Noii mei eroi se numeau Docteur Justice şi Pifou. Şi, desigur, Mario Alberto Kempes, vârful de atac al unei întregi naţiuni, ori Leopoldo Luque, omul care declanşa „ninsoarea“ de papelitos pe „El Monumental“ din Buenos Aires, când pletoşii Argentinei ne făceau să visăm la depărtări.

Lumea lui Mordillo

Cel mai mult îl iubeam însă pe Guillermo Mordillo, tot argentinian, caricaturistul prezent aproape număr de număr în „Pif“-urile de la sfârşitul anilor ’70. Temele predilecte ale desenatorului sud-american care va împlini 80 de ani în august erau fotbalul, dragostea şi girafele, subiecte pe care le aborda spumos, în culori şi fără cuvinte. Şi mai iubeam, la nebunie, „surprizele“ – nu le spun gadgeturi, ca să nu fie confundate cu telefoanele inteligente şi cu tabletele din era Steve Jobs. „Surprizele“ erau jucărioare din plastic, pe care le asamblai singur, şi erau care de care mai trăsnite. Am şi acum, cred, într-o cutie roşie, undeva, la ţară, un păianjen cu pompă, un corsar care fumează şi un minisubmarin de la revista franceză în spatele căreia se afla, aveam să aflu mult mai târziu, Le Parti Communiste Francais. Aşa se şi explică de ce putea să apară „Pif“ într-o ţară care începea să adopte “beneficiile” alimentaţiei raţionale.

ABBA, o vrajă care nu s-a dezlegat nici acum

Prin 1982-1983, colecţia „Pif“ continua să-mi placă, dar parcă nu mai exercita fascinaţia din clasele primare şi gimnaziu. Priorităţile se schimbaseră, aşa că ABBA şi cărţile lui Ioan Chirilă mi-au dat buzna în suflet fără să mai bată la uşă. Iar noaptea nu-i mai visam pe Supermatou şi pe Nestor, ci pe Agnetha Faltskog. Copilăria se terminase.

“Les Pionniers de L’ Esperance” – aventuri spaţiale de neuitat

“Nestor”, deţinutul simpatic pus mereu pe evadări

Pe “Supermatou” era imposibil să nu-l îndrăgeşti

Top 5 rubrici preferate din „Pif”

  1. Caricaturile lui Guillermo Mordillo
  2. „Pif et Hercule”
  3. „Les Pionniers de l’Esperance”
  4. „Nestor”
  5. „Supermatou”

Comments (1)

  • ieseanca

    Mi s-a facut pielea de gaina cind am citit!!! Toata copilaria a navalit peste mine, lasindu-ma nauca. Uitasem multe, mi le-am amintit acum. Dar doare rau, desi e frumos.

    Reply

Leave a Comment

Alin Paicu © Copyright 2014, All Rights Reserved. | Powered by Alex Revega

Scroll to top