joi, 16 decembrie 2021

Catifeaua, materialul luxului, de la haine la mobilier


 

Timp de câteva sute de ani procesul de obținere a catifelei a fost un secret bine păstrat, hainele, decoraţiunile şi corpurile de mobilier îmbrăcate în catifea fiind considerate produse de lux.

Nu există persoane care să nu fie plăcut surprinse de senzaţia de moliciune lăsată de aceasta. Pentru că este atât de preţioasă, ne-am propus să descoperim mai multe despre ea, despre istoria catifelei, modul în care este obţinută şi despre principalele domenii de întrebuinţare.

Dintotdeauna catifeaua a fost văzută ca simbol al luxului și al bogăției, fie că a fost folosită în designului interior, fie ca material pentru haine.

Nu știu voi cum vedeți canapeaua, însă ,ie mereu mi-a dat o senzație de senzualitate, de farmec, de delicatețe.

În interioare, catifeaua acel element de prețiozitate aproape de neegalat de către un alt material.

Țesăturile din catifea nu sunt însă doar elegante și luxoase, ci și rezistente în timp și călduroase în nopțile reci de iarnă.

Catifeaua este un material cu densitate mare care nu doar că încălzește, dar și absoarbe zgomotele din jur, așa încât dacă doriți să scăpați de zgomote neplăcute, puteți opta pentru obiecte de mobilier îmbrăcate în catifea, precum și pentru drapeii din același material.

Totuși, catifeaua trebuie folosită cu atenție în amenajare pentru că ea poate fi și voluminoasă și pentru o cameră mică s-ar putea să nu fie tocmai potrivită.

Scurta istorie a catifelei

Primele menţiuni despre ţesătura moale, fină şi delicată se găsesc în izvoarele scrise din Orientul Îndepărtat, China, Irak şi Egipt. Tehnica de fabricare a ţesăturii au fost ascunse multă vreme, însă scrierile istorice menţionează că procesul de producere presupunea tehnici de urzire complexe și tăieri ale firelor realizate manual.  

Catifeaua a impresionat personalități din istorie, regi şi regine, datorită senzaţiei plăcute lăsate la atingere, dar şi a bogăției coloristice pe care o dezvăluie la contact cu lumina. Napoleon, Maria Antoaneta, Regina Victoria a Angliei sunt doar câteva dintre personalităţile istorice care apreciau această strofă. Nici creatorii de modă contemporani, Marc Jacobs, Versace, Armani nu au rămas insensibili în faţa acesteia, transformând-o în vedeta unor colecţii geniale. 

Catifeaua - versatilă, flexibilă, rezistentă

Țesătura de catifea nu este doar aspectuoasă şi plăcută pentru simțuri, dar se caracterizează şi printr-o rezistență ridicată, fiind utilizată în realizarea hainelor de ceremonie, a tapiţeriilor pentru canapele şi fotolii sau a elementelor de pasmanterie. Din această pot fi realizate fețe de perne, fețe de masă, huse din catifea pentru canapele detaşabile ce înfrumuseţează locuinţele şi protejează corpurile de mobilier de uzură excesivă. Catifeaua este utilizată cu succes şi în realizarea articolelor vestimentare, fiind preferată pentru hainele de ocazie, pentru treninguri urbane sau pentru accesorii ce ajută la personalizarea ținutelor.

Foarte variată din punct de vedere cromatic şi foarte flexibilă şi-a găsit cu uşurinţă locul în locuințele ce se doresc a fi calde, primitoare şi în garderobele cosmopolite. 

Deși mulți sunt de părere că în interior catifeaua se potrivește doar unor încăperi elegante, nu este tocmai reală aceasă zicere. Catifeaua se potrivește chiar și interioarelor minimaliste ori în economul stil scandinav, ea oferind confort și o ambianță primitoare.

Jucându-vă cu tonuri de culori îndrăznețe puteți face din piesele de mobilier acoperite cu catifea adevărate puncte de atracție a locuinței.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu